Franta vs Germania – Meciul Zilei 07.Iulie.2016
Campionatul European se apropie de final, iar in aceasta seara se va decide a doua finalista intre Franta si Germania, doua formatii care au fost printre favorite la castigarea trofeului si care au o lunga rivalitate istorica.
Meciul va avea loc pe Stade Velodrome din Marseille, acolo unde francezii vor incerca sa profite de statutul de tara gazda si sa obtina calificarea in ultimul act al competitiei. Pana in acest moment nationala cocosului galic nu a suferit nici o infrangere, dar nici nu a intalnit adversari la fel de puternici ca Germania.
In faza grupelor ambele adversare au obtinut prima pozitie cu 7 puncte, dar exista posibilitatea sa se intalneasca inca din faza optimilor daca terminau grupa pe locul secund. Astfel Franta a eliminat pe Irlanda cu 2-1 in optimi, iar in faza sferturilor a trecut de Islanda cu scorul de 5-2, am putea afirma ca meciul din aceasta seara reprezinta primul test adevarat de la acest turneu final pentru selectionerul Didier Deschamps si jucatorii sai.
Adversara de astazi a francezilor este campioana mondiala, Germania, care a trecut in faza sferturilor de o alta echipa puternica, Italia. Desi au fost nevoie de lovituri de departajare pentru ca nemtii sa obtina calificarea, acestia au dominat meciul si au avut principalele ocazii ale meciului. Mai trebuie precizat faptul ca formatia germana are una din cel mai eficiente defensive din istorie, pana in meciul cu Italia portarul Manuel Neuer nu a primit nici un gol si trebuie sa tinem cont de faptul ca reusita italienilor a fost o transformare de la 11 metri.
Desi pare o echipa imbatabila Germania nu va putea folosi in aceasta partida 4 dintre titularii obisnuiti, suspendarea lui Matt Hummels si accidentarile lui Mario Gomez, Bastian Schweinsteiger si Sami Khedira il vor forta pe selectonerul Joachim Low sa improvizeze formula de start in aceasta seara.
Asa cum am precizat la inceputul acestui articol cele doua formatii sunt rivale de foarte multi ani, iar din cele 14 partide directe francezii au castigat de 6 ori, in timp ce nemtii au obtinut doar 4 vctorii. Cea mai recenta intalnire directa a avut loc intr-un amical din 2015 castigat de francezi cu 2-0, insa la Campionatul Mondial din 2014 Germania a reusit sa o elimine pe Franta castigand in sferturi cu scorul de 1-0.
Avand in vedere cat de echilibrata este aceasta confruntare care va fi arbitrata de italianul Nicola Rizzoli, propunem pariorilor sa mizeze pe faptul a se vor marca sub 2.5 goluri, pronostic care este cotat cu 1.55 si care poate fi profitabil indiferent de invingatoarea din aceasta semifinala.