Biletul Zilei
Biletul Zilei

CFR Cluj vs ASA Targu Mures – Meciul Zilei 17.Februarie.2017

Stadionul Dr. Constantin Radulescu va fi locul unde se va disputa in aceasta seara de la ora 20:00 derby-ul Ardealului intre CFR Cluj si ASA Targu Mures, ultimele doua formatii din aceasta regiune care au reusit sa castige un trofeu.

Gazdele de la CFR Cluj vor beneficia de o sustinere frenetica din tribune deoarece rezultatele obtinute in ultima perioada sunt foarte optimiste, formatia clujeana nu a mai suferit nici o infrangere pe teren propriu de la sfarsitul lunii ianuarie atunci cand au pierdut cu scorul de 1-0 in fata celor de la Pandurii Targu Jiu.  In acest moment trupa antrenata de Vasile Miriuta se claseaza pe pozitia a cincea cu 34 de puncte si este foarte posibil sa evolueze in Play-off-ul pentru cupele europene.

Aceste rezultate ne demonstreaza ca nu este intamplatoare castigarea Cupei Romaniei sezonul precedent, iar in acest moment CFR Cluj este echipa cu cele mai multe goluri marcate in Liga I. Chiar daca s-au depsartit de Cristian Lopez si Davide Petrucci, clujenii inca au in lot jucatori de valoare care pot avea o contributie decisiva in aceasta seara. Cei mai importanti fotbalisti din lotul gazdelor sunt Cristian Bud, Filipe Nascimento, Billel Omrani, Liviu Antal si Ciprian Deac.

In formula celor de la ASA Targu Mures poate evolua Gabriel Muresan, mijlocasul defensiv de 35 de ani care este capitanul oaspetilor si care a evoluat la CFR Cluj in perioada in care clujenii au cucerit majoritatea trofeelor.

Gabriel Muresan a participat si la castigarea singurului trofeu detinut de ASA Targu Mures, Supercupa Romaniei din 2015, si va juca astazi alaturi de alti fotbalisti cu experienta precum Emil Dica, Viorel Ferfelea, Marius Constantin sau Banel Nicolita. Din pacate fotbalistii oaspetilor nu au un moral foarte bun, pana acum au reusit doar 5 victorii in Liga I si ocupa ultima pozitie din campionat la egalitate cu ACS Poli Timisoara.

Atmosfera de la echipa a mai fost afectata si de numeroasele schimbari de pe banca tehnica, actualul antrenor este Ilie Stan care a fost numit in functie la sfarsitul lunii decembrie si are ca obiectiv salvarea echipei de la retrogradare.

Cele doua rivale locale s-au intalnit de doua ori in acest sezon, dupa ce clujenii au fost eliminati din Cupa Ligii, acestia s-au revansat in campionat si au obtinut o victorie cu scorul de 3-1 chiar la Targu Mures.

Pentru confruntarea din aceasta seara casele de pariuri o vad pe CFR Cluj ca favorita clara si ofera cota 1.20 pentru succesul gazdelor, insa chiar daca acest pronostic este cel mai indicat in astfel de derbiuri putem avea  parte si de surprize.

Leave a comment